
Era în povești , pe o stîncă înaltă cu privirea spre ocean.Dimineața la răsărit apărusem , ceva distanță în spatele ei , ea era cu privirea îndreptată spre orizont , de parcă mă aștepta știind că voi apărea dar cînd anume nu , era acolo de foarte mult timp cu speranța că voi veni , mă apropiam de ea orbindumă puțin rezele de soare , eram într-un costum dar fară de jachetă , cu pantofii în mîna dreaptă , mergînd desculțe spre ea , care era într-o rochie lunga albă , o cuprinsesem încet fără să o sperii , o briză îi suflase părul ei undulat , întorcînd capul pe jumate spre mîne , o sărutasem venindumi mirosul parfumului ei care și acum îl simt. Am coborît jos pe plajă plimbîndune pe malul de nisip al oceanului în două cu scoici, valurile reci ale apelor oceanice ne atingeau încet picioarele . Vorbeam, îmi spunea cît îi era de dor, cît de mult îi lipsiam , ascultînd-o am spus că nu doresc să se sfîrșească această zi chiar dacă nu e reală, știu că este vîrful imaginației mele dar îmi place așa cum este și vreau să trăiesc cu aceasta imaginație ,nu vreau să mă reîntorc în lumea reală plină de minciuni , durere și trădare , vreau că sa fie acest vis veșnic să fii alaturi de mine,să îți simt căldura ,prezența . Uitîndumă la privirea ei înțelegeam cît de mult îmi lipsia și cît de mult aș vrea să materializez acest vis. Mi-a șoptit că de fiecare dată ce îmi voi aminti de ea ne vom vedea în aceasta îmaginație , pentru că sub toate zîmbetele , măștile mele acolo undeva departe în suflet este ea și anume se ascunde în inimă.Am cuprins-o strîns la piept cu răsuflarea tremurată îi spuneam că ce nu se va întîmpla , unde nu mă voi afla de fiecare dată cînd mă voi culca o să vin la ea pentru a nui fi trist singură.Am stat așa pînă soarele nu ajunse la infinit acolo unde lumea îi spune orizont sau apus cu ultimile raze luminînd spre ea și o luase auzind glasul ei șoptind că aici este lumea nostră și doar noi doi suntem în ea, lumea în care suntem fericiți